Gigi Becali vrea să-l facă principal pe Edi: „O să fie precum Guardiola!”** MOTIVUL pentru care actualul secund refuză treningul cu A1

Gigi Becali vrea să-l facă principal pe Edi:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Așa cum ProSport a scris în exclusivitate în ediția tipărită a ziarului de ieri, zilele lui Ilie Stan la Steaua par a fi numărate, iar patronul echipei își dorește păstrarea lui Edi Iordănescu ca principal cel puțin până în vară. Cu toate acestea, apropiații secundului au mărturisit că Edi nu are de gând să accepte o astfel de propunere și va pleca de la Steaua odată cu Ilie Stan.

Gigi Becali înclină să-l păstreze pe Iordănescu junior la echipă în primul rând pentru că ar dori o implicare mai mare din partea tatălui acestuia, Anghel. Mai mult, patronul roș-albaștrilor este încântat de modul în care Edi și-a făcut treaba până acum și vede în acesta un antrenor de perspectivă. „O să fie precum Guardiola la Barcelona. La Steaua ne creștem singuri antrenorii, nu mai am nevoie de străini care să vină doar pentru bani”, le-a mărturisit Becali celor din anturajul său. Cu toate acestea, în planurile latifundiarului poate apărea o fisură importantă. Edi a ținut de mai multe ori să precizeze că a venit la Steaua în calitate de antrenor secund al lui Ilie Stan și că tot așa va pleca. În plus, el a mărturisit apropiaților că nu este încântat de o colaborare cu Gigi Becali din pricina compromisurilor pe care ar fi nevoit să le facă pentru a-i face patronului pe plac.


Edi nu ascultă ordinele

La doar 33 de ani, Iordănescu junior nu s-ar afla pentru prima dată în postura de a conduce Steaua din calitatea de antrenor principal. Gigi Becali i-a mai dat echipa pe mână și în toamna lui 2010, după demisia lui Ilie Dumitrescu, iar atunci Edi a refuzat să modifice primul „11” după cum a vrut patronul. În acel moment, înaintea unui meci cu Oțelul, Becali a insistat ca fundaș stânga să fie Brandan, nu Latovlevici, însă Iordănescu junior nu a cedat și l-a folosit pe ultimul. Înfrângerea de la Galați, 0-1 cu Oțelul, a însemnat finalul interimatului pentru Edi, Marius Lăcătuș fiind „înscăunat” pentru a treia oară la Steaua.

6 zile a durat mandatul de „principal” al lui Edi Iordănescu la Steaua, în 2010

*Edi Iordănescu nu a putut fi contacta pentru a comenta acest subiect

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce au făcut copiii cu trupul lui Silviu Prigoană, înainte de înmormântare. I-au respectat o dorință arzătoare
Ce au făcut copiii cu trupul lui Silviu Prigoană, înainte de înmormântare. I-au respectat o dorință arzătoare
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au confirmat că acesta a fost condus pe ultimul drum:
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
"Momentul pe care lumea nu-l ştie" înainte de scandalul Steaua - FCSB! Fostul conducător de la CSA are detalii explozive:…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cât economisim dacă punem deoparte 1 leu pe zi, timp ce 5 ani. Cum să împărţim banii ca să nu trăim de la o lună la alta
Cât economisim dacă punem deoparte 1 leu pe zi, timp ce 5 ani. Cum să împărţim banii ca să nu…
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Silviu Prigoană ar mai fi suferit un infarct marți dimineață? Dezvăluiri halucinante: „Vă e rău?”
Silviu Prigoană ar mai fi suferit un infarct marți dimineață? Dezvăluiri halucinante: „Vă e rău?”
UE a dat ordin. România schimbă legea pentru toți șoferii. Ce primesc proprietarii auto
UE a dat ordin. România schimbă legea pentru toți șoferii. Ce primesc proprietarii auto
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Vicecampioană naţională la baschet, deşi se află de o viaţă în scaun rulant
Vicecampioană naţională la baschet, deşi se află de o viaţă în scaun rulant
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
×